Prinţesa Charlene de Monaco este însărcinată cu gemeni, iar bebeluşii vor veni pe lume la sfârşitul acestui an, a anunţat, joi, palatul princiar monegasc.
„Prinţul şi prinţesa de Monaco sunt fericiţi să confirme faptul că vor deveni părinţii unor gemeni, care se vor naşte la sfârşitul anului”, a precizat palatul princiar din Monaco.
Prinţul Albert al II-lea şi soţia lui au anunţat la sfârşitul lunii mai că prinţesa este însărcinată şi cuplul aşteaptă cu nerăbdarea venirea pe lume a primului lor copil.
Într-un interviu acordat tabloidului britanic Hello, prinţesa Charlene a declarat: „Mă simt în plină formă”.
Albert al II-lea, fiul prinţului Rainier al III-lea şi al actriţei Grace Kelly, s-a căsătorit cu Charlene Wittstock în cadrul unei ceremonii spectaculoase, organizată în 2011 în principatul Monaco, la care au participat 800 de invitaţi.
G.C.